Daca stii sa mergi, noi te invatam sa conduci.

pachetul viteza

Este stiut faptul ca in timpul efectuarii cursurilor scolii de soferi, in Bucuresti elevii nu au unde sa parcurga trasee la viteze mari.

Din acest motiv, majoritatea soferilor incepatori dupa ce dobandesc permisul de conducere, se gasesc in fata unei incercari periculoase, fara o pregatire prealabila, atunci cand doresc sa conduca pe drumuri nationale, europene (expres) sau autostrazi.

Problemele apar datorita vitezei sporite cu care se circula de regula pe aceste sosele si lipsei de antrenament in efectuarea depasirilor la viteze mari.

Este clar ca pentru aceasta este nevoie de exercitiu care sa dezvolte capacitatea soferului de a aprecia corect distantele, vitezele de deplasare si timpul necesar pentru efectuarea unor manevre.

Desi conducerea unui autovehicul in afara localitatilor poate parea simpla la prima vedere, ea presupune stapanirea corecta a unor tehnici de conducere specifice.

In special, trebuie sa stim ca  depasirea este una din cele mai periculoase manevre atunci cand se efectueaza pe astfel de drumuri si la viteze mari.

Este o manevra complexa, ce pune la incercare capacitatile de perceptie si actiune ale soferului precum si stapanire de sine si viteza de reactie a acestuia.

Avand in vedere cele descrise mai sus precum si faptul ca in astfel de imprejurari exista premizele producerii unor evenimente rutiere cu consecinte grave, punem la dispozitia doritorilor pachetul de servicii “VITEZA”.

Acesta consta in efectuarea  a doua sau patru ore de conducere pe traseul: DN 3, Bucuresti, Branesti, Fundulea, Lehliu Gara, la dus si intoarcere pe Autostrada Soarelui A II.

Traseul insumeaza aproximativ 140 de KM si puteti invata cum sa va comportati atunci cand conduceti autoturismul cu o viteza sporita, cum sa va asigurati si sa folositi rezerva de putere a autoturismului pentru a efectua in siguranta manevra de depasire, precum si alte mici „secrete”, care insumate conduc la formarea unui stil corect de conducere a autoturismului in afara localitatilor.

Orele pot fi efectuate pe autoturismul de scoala sau pe masina cursantului.

Preturile sunt rezonabile, iar cursantii scolii beneficiaza de tarife mai mici.

Contact

Scoala de soferi amatori

instructorul_tau@yahoo.com

Bucuresti sector 3, str Prevederii nr. 13 A

0721.145.978
instructorul_tau@yahoo.com
Ciudoiu George Adrian

Ultima actualizare a site-ului a fost facuta la 19.07.2016

Search site

© 2012 All rights reserved.

Make a free websiteWebnode